floarea soareluistemă naţională a Moldoveifloarea soarelui


Centrul de Apel

Politica economică externă Products of Moldova Airmoldova
Mass Media din Moldova

Noutăţi

Consultări politice interministeriale moldo-române

Consultări politice interministeriale moldo-române
La 10 octombrie 2017, la Bucureşti, a avut loc o nouă rundă de consultări politice interministeriale moldo-române la nivel de viceminiştri de externe. Delegaţia moldovenească a fost condusă de viceministrul afacerilor externe şi integrării europene Lilian Darii, iar cea română de către secretarul de stat pentru afaceri strategice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României, Dan Neculăescu.

În cadrul consultărilor, cei doi oficiali au trecut în revistă ultimele evoluții în dialogul bilateral, inclusiv în cooperarea sectorială, precum și interacțiunea în cadrul organizațiilor internaționale. De asemenea, a fost efectuat un schimb de opinii cu privire la evoluțiile de securitate în regiune şi procesul de reglementare a conflictului transnistrean, precum şi agenda europeană a Republicii Moldova.

Viceministrul Darii a ținut să sublinieze sprijinul constant al României acordat Republicii Moldova în spiritul parteneriatului strategic pentru integrarea europeană, invocând în acest sens afinitățile istorice, lingvistice și culturale comune. În acest context, a fost confirmat interesul reciproc în continuarea organizării ședințelor comune ale celor două guverne, precum şi menținerea pe agendă a reuniunilor Comisiei mixte pentru integrare europeană. De asemenea, a fost evidențiată necesitatea continuării realizării unor proiecte sectoriale comune în domeniile energiei, transporturilor, drumurilor, sănătății, educației, cu impact direct asupra îmbunătățirii vieții cetățenilor.

Cu privire la teme legate de situația regională, mediul de securitate aferent Republicii Moldova şi dosarul transnistrean, a fost accentuat faptul că formatul de negociere ”5+2” este mecanismul care trebuie să genereze o soluție politică durabilă a conflictului transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, cu oferirea unui statut special regiunii transnistrene.
 

 

Activitatea curentă a ambasadei

  • Comemorarea Holocaust-ului

    La 26 ianuarie, Însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei a participat la Comemorarea anuală a victimelor Holocaustului la Muzeul Imperial al Războiului din Londra.



  • Vizita Președintelui Parlamentului la Londra

    În perioada 11-12 decembrie curent, dl Andrian Candu, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, a întreprins o vizită la Londra.



  • “Colindăm și Donăm” 2017

    Echipa Ambasadei a participat pe data de 10 decembrie curent, la a IV-a ediție a evenimentului “Colindăm și Donăm”, organizat de Asociația Moldovenilor din Marea Britanie.



Anunţuri

  • Conferința Globală a Turismului Vinicol

    Republica Moldova a fost desemnată ”Capitala Mondială a Turismului Vinicol a anului 2018”, în contextul găzduirii în premieră a celei de-a III-a ediții a Conferinței Globale a Turismului Vinicol, în perioada 20-23 septembrie 2018, sub egida Organizației Mondiale a Turismului (UNWTO).



  • Tony Hawks premiat pentru munca depusa în Moldova

    Actorul și comediantul britanic Tony Hawks a primit "Medalia Imperiului Britanic" din partea M.S. Regina Elisabeta a II-a.