floarea soareluistemă naţională a Moldoveifloarea soarelui



Privatization

Centrul de Apel

Politica economică externă Airmoldova
Mass Media din Moldova

Noutăţi

Ungaria susține aspirațiile europene ale Republicii Moldova

Ungaria susține aspirațiile europene ale Republicii Moldova
7 martie, Chișinău – Aspectele cooperării moldo-ungare în domeniile politic, economic, mediu, cultural, precum și colaborarea în cadrul organizaţiilor internaţionale au fost discutate astăzi La Chișinăude  ministrul Afacerilor externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, cu omologul său ungar, Péter Szijjártó, aflat într-o vizită oficială în țara noastră.

În cadrul dialogului, miniștrii Tudor Ulianovschi și Péter Szijjártó, au abordat un spectru vast al subiectelor privind relaţiile dintre cele două state în diferite domenii, salutând dinamica pozitivă a dialogului politico-diplomatic înregistrat în ultima perioadă. Şefii diplomaţiilor celor două state au efectuat un schimb de opinii privind situaţia regională şi ultimele evoluţii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. Ministrul Ulianovschi a exprimat gratitudine guvernului Ungariei pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în procesul de integrare europeană şi în promovarea şi implementarea obiectivelor de modernizare, conform prevederilor Acordului de Asociere RM – UE.

În context, ministrul Ulianovschi a accentuat că ”Republica Moldova apreciază recenta Declarația comună a reuniunii oficiale a președinților parlamentelor Grupului Visegrád, adoptată la Budapesta, care îndeamnă UE să "ofere o perspectivă credibilă țărilor care doresc să adere la Uniunea Europeană".

Șeful Diplomației moldovenești a menționat interesul Republicii Moldova privind extinderea relațiilor bilaterale cu Ungaria pe segmentul comercial-economic, în special prin organizarea următoarei reuniuni a Comisiei interguvernamentale la Chișinău, fapt ce va permite inițierea unor noi proiecte investiționale cu implicarea mediului de afaceri din ambele state, diversificarea schimburilor comerciale, etc. În context, Tudor Ulianovschi a menționat că având acorduri de liber schimb atât cu UE, cât și cu statele CSI, Republica Moldova poate deveni ”o punte” de legătură dintre vest și est, sau alte regiuni ale lumii.

La rândul său, ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului al Ungariei, Péter Szijjártó, a accentuat deschiderea autorităților de la Budapesta privind intensificarea relațiilor bilaterale cu Republica Moldova pe toate dimensiunile și susținerea eforturilor autorităților de la Chișinău în procesul de integrare europeană, implementare a reformelor, etc. În context, șeful Diplomației ungare a declarat că țara sa susține acordare de către Uniunea Europeană Republicii Moldova a asistenței  macro-financiare și va opta, în procesul de extindere a UE, a includerii țării noastre, împreună cu statele Balcanilor de Vest, în lista potențialelor membri.  

Referindu-se la procesele politice din Republica Moldova, ministrul Péter Szijjártó a menționat că fiecare stat suveran singur își stabilește liniile directoare de dezvoltare, modernizare și reformare, reieșind din interesul național și al cetățenilor săi, aceasta referindu-se inclusiv și la sistemul electoral.

Interlocutorii au făcut un schimb de opinii privind stadiul actual al procesului de reglementare a conflictului transnistrean, situația regională, relațiile cu țările vecine, etc.

Miniștrii Tudor Ulianovschi și Péter Szijjártó, au semnat Memorandumul de Înțelegere între Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova și Ministerul Agriculturii al Ungariei privind cooperarea în domeniul mediului.

Documentul constituie un cadru legal pentru cooperarea moldo-ungară în domeniul protecției naturii, diversității biologice, speciilor de animale și habitatelor lor; reducerea poluării aerului.
Documentul  prevede și cooperarea în domeniul armonizării legislației Republicii Moldova cu privire la protecția mediului și a naturii la reglementările Uniunii Europene, punerii în aplicare a Strategiei UE pentru regiunea Dunării, reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră şi adaptării la schimbările climatice, etc.

În scopul continuării dialogului bilateral, ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului, Péter Szijjártó, a lansat omologului său din Republica Moldova, o invitație de a efectua, pe parcursul anului curent, o vizită oficială în Ungaria, invitație care a fost acceptată.

VIDEO
 
 
 

 

Activitatea curentă a ambasadei

Anunţuri

  • Anunț!

    Ambasada Republicii Moldova la Londra lansează concursul de angajare a unui asistent consular.



  • Comunicat de presă

    În perioada 27-29 noiembrie curent, la Chișinău se va desfășura cel mai mare eveniment în domeniul dezvoltării afacerilor din Republica Moldova - Moldova Business Week 2018.