floarea soareluistemă naţională a Moldoveifloarea soarelui



Privatization

Centrul de Apel

Politica economică externă Airmoldova
Mass Media din Moldova

Noutăţi

Republica Moldova a transmis Ucrainei președinția GUAM

Republica Moldova a transmis Ucrainei președinția GUAM

6 decembrie 2018, Milano – Republica Moldova a transmis Ucrainei, conform principiul de rotație, președinția în Organizaţia pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică (GUAM). Evenimentul  a avut loc în cadrul reuniunii Consiliului miniștrilor afacerilor externe al GUAM, organizat la Milano, în marja reuniunii anuale a șefilor diplomațiilor naționale a statelor membre OSCE.

Referindu-se la realizarea acțiunilor stabilite în programul președinției Republicii Moldova în GUAM pentru anul 2018, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, care a condus reuniunea, a menționat că pe parcursul acestui an au fost  realizate un șir de acțiuni care au permis realizarea unor obiective reciproc avantajoase atât pentru statele membre, cât și regiunile din care fac parte, stabilite noi parteneriate de colaborare de ordin politic, economic, cultural, social, etc.

Printre reuşitele preşedinţiei Republicii Moldova în GUAM au fost menţionate reuniunea prim-miniştrilor statelor membre din luna octombrie la Chişinău, în timpul căreia au fost convenite mai multe subiecte cu un impact practic asupra colaborării între statele-membre, dar şi pentru agenţii economici şi cetăţenii de rând, organizarea celei de-a XI-a sesiuni a Adunării Parlamentare GUAM, reuniunea şefilor serviciilor consulare ale ministerelor de externe, precum şi un şir de acţiuni comune ale misiunilor diplomatice a ţărilor-membre în capitalele de acreditare, dar şi în cadrul organizaţiilor internaţionale. „Sunt convins că tradiţia agreată în GUAM de edificare a consensului, bazat pe buna voinţă a membrilor săi, va permite Organizaţiei de a continua cu succes avansarea spre o cooperare reciproc avantajoasă la nivel regional şi internaţional”, a accentuat Ministrul Tudor Ulianovschi.

Participanţii la reuniune au apreciat la cel mai înalt nivel colaborarea în formatul GUAM + Japonia şi au salutat prima rundă organizată de preşedinţia Republicii Moldova în colaborare cu Secretariatul GUAM a formatului GUAM + Canada.

La finele şedinţei, Consiliul miniştrilor de externe GUAM a aprobat decizia de transmitere a preşedinţiei pentru anul viitor Ucrainei. Ministrul Tudor Ulianovschi le-a urat succes colegilor ucraineni, exprimându-şi certitudinea că Organizaţia va continua calea consolidării cooperării spre binele ţărilor-membre şi a cetăţenilor acestora.

 

Activitatea curentă a ambasadei

Anunţuri

  • Anunț!

    Ambasada Republicii Moldova la Londra lansează concursul de angajare a unui asistent consular.



  • Comunicat de presă

    În perioada 27-29 noiembrie curent, la Chișinău se va desfășura cel mai mare eveniment în domeniul dezvoltării afacerilor din Republica Moldova - Moldova Business Week 2018.